Casuta din sopron

Mi-au placut casutele din copaci, inca de cand eram mica. Le vedeam in filmele pentru copii si imi doream sa traiesc la marginea unei paduri, sa am o casuta la inaltime, undeva, intre maimute, si-mi doream o gramada de prieteni pe care sa-i invit acolo. Prieteni prea multi n-am avut, nici casuta in copac; doar un cires inalt si batran, in curtea bunicilor, in care ma cataram de cate ori ii vizitam. Ziua in care nu am mai gasit ciresul la locul lui (fusese taiat fara ca eu sa stiu) a fost pentru mine una dintre cele mai triste zile traite acolo. Mai tarziu, am citit Morometii si asa de simplu am inteles zbuciumul sufletesc al lui Moromete din pricina taierii salcamului!

Dia, insa, nu-si doreste casute in copaci ori paduri in care sa alerge. Ea vrea carti cu printese, un taram magic, vrea teatru si jocuri diverse, marionete si papusi cu multe rochite.

Ideea casutei din sopron nu a fost a noastra, ci a bunicilor. Sigur ca a fost primita cu entuziasm, fiind ceva nou si deosebit de ceea ce facusem pana atunci. Am cumparat pensule si doar o cutie cu vopsea pentru inceput, crezand ca totul se va rezuma doar la o ora de vopsit. Pe masura ce vopsem insa, ne veneau fel si fel de idei care necesitau alte doua ore de munca. Si uite asa, treaba noastra a durat mai multe zile.

Dia nu are o culoare preferata. In fiecare zi, culoarea ei preferata este alta. Uneori este roz, alteori albul mireselor. Sunt zile cand prefera lucruri mov. Cand am intrebat-o ce culoare isi doreste sa vopsim scara casutei, mi-a spus ca vrea sa fie colorata in roz si mov. Pana am ajuns la magazin, a mai vrut verde si rosu. In fata raftului cauta galbenul. Asa ca, atunci cand am realizat la fata locului ca avem exact 7 scari, am hotarat sa folosim toate culorile curcubeului.

Cu ajutorul unui cartof, a facut bulinute multicolore pe treapta de la baza. Ideea i-a venit ei cand, incercand sa mai gaseasca o culoare pe care n-am folosit-o, a spus bunt-din limba germana care inseamna multicolor (era perioada in care invata culorile la limba germana). Asa ca... bunt am facut...cu jumatati de cartof.

Dupa ce am vopsit scara, am lasat-o sa-si personalizeze si peretele din fata casutei. Cu palmele acoperite de vopsea si-a lasat amprentele palmelor pana cand si-a dat seama ca vrea sa picteze si altceva.

A ales o scena cu printese, bineinteles. Pentru cine nu le recunoaste, sunt printesele Anna si Elsa din Regatul de gheata.

Iata transformarea care a convins-o pe Dia sa stea trei zile la bunici.

Nu este o casa in copac, ci doar o casuta intr-un mic sopron din spatele gradinii. Poate ca, intr-o zi, vom mesteri si o casuta in pomisorul ei...pentru vrabiute...cand Pisi va fi suficient de batrana si plicitisita ca sa nu le mai vaneze. Pomul ei este un mar, plantat cand era mica. Era fructul ei preferat si de aceea am ales acest pom. Este singurul pom fructifer din gradina bunicilor care anul acesta a dat multe roade, asa de multe, incat au tras cateva sfori ajutatoare ca sa le lege ramurile mult prea incarcate.

4 ani si 10 luni

Atelierul casei - tabla adunarii

Ne apropiem, din ce in ce mai mult, dar cu pasi marunti, de adunari si scaderi cu trecere peste ordin. Este un domeniu de care Dia nu a fost prea atrasa de-a lungul timpului. A avut momente in care a invatat cu usurinta sa numere din 2 in 2 sau din 5 in 5, chiar momente in care ne jucam adunand numere in masina (mergem destul de mult timp cu masina) dar niciodata nu a durat prea mult. Dia e un copil expresiv, ii plac emotiile, expresiile, teatrul, povestile. Pana de curand, nu stia cat fac 1 + 1 fara sa-si priveasca degetelele, caci nu era catusi de putin interesata de aceasta parte reala si plictisitoare a vietii. De vreo saptamana, insa, observandu-ma lucrand la matematica  cu o fetita mai mare, si-a dorit si ea sa intre in "grup". De la o zi la alta, am constatat ca stie rezultatul unor adunari  pana la 10,  fara material intuitiv si fara alt ajutor. In plus, ma invita mereu sa-i spun adunari si scaderi, apoi spune ca e randul ei. Cred ca e mai mult decat o etapa, de data aceasta. Ramane de vazut. Pana atunci, am pregatit in atelierul casei tabla adunarii pentru a ne fi de ajutor la momentul potrivit. Pentru tabla -plansa cea mare- am ales dimensiunile 30/40 cm iar pentru riglete cate 2 cm de unitate (patratica).

Am vopsit rigletele cu vopsele pe baza de apa, care mie-mi plac foarte mult. In primul rand, nu sunt toxice si poate picta si  Dia de cate ori vrea. Se sterg foarte usor de pe gresie sau de pe haine chiar si dupa ce se usuca.

Am vopsit placa cea mare  in alb si am liniat-o cu un creion bine ascutit la fiecare 2 cm. Dupa ce m-am asigurat ca liniile sunt trasate drept, le-am ingrosat cu un marker negru. 

Am decupat numerele lucrate pe calculator si scoase la imprimanta, le-am facut conturul cu creionul, am ingrosat conturul cu markerul si am colorat cu alt marker rosu numerele pana la 10. Pe celelalte le-am lasat negre ca sa fie evidenta trecerea peste 10.

Am liniat rigletele, astfel incat unitatile sa fie usor de numarat. Cu toate acestea, rigletele mai lungi mi s-au parut destul de greu de intuit cu ochiul liber. Am ales sa scriu pe fiecare rigleta cate unitati are, astfel incat, la momentul potrivit, Dia sa se concentreze pe adunare si trecerea peste unitate, nu pe numaratul patratelelor.

Este frumos sa vad rezultatul final, dar mai mult decat atat imi plac momentele din timpul lucrului. Imi place sa creez materiale pe care le voi folosi impreuna cu fetita mea, poate si cu alti copii, imi plac momentele in care Dia vine si se implica si ea vopsind ceva sau decupand, imi place sa masor, sa tai, sa potrivesc si sa constat ce lucru important am realizat, imi plac zilele in care suntem cu totii in atelier chiar daca si numai pentru cateva minute. Materialele noastre nu sunt perfecte si mereu, parca ,as mai indrepta cate ceva, le-as face putin diferit... Dar imi dau seama cat de minunate sunt si ce munca extraordinara depunem cand Dia foloseste aceste materiale din proprie initiativa, pentru a invata ceva nou.