sâmbătă, 19 iulie 2014

Joaca de-a Timpul

Prima intalnire cu ceasul a avut loc aici, cu putin timp in urma, in luna martie. Pentru ca nu mai parea sa-i dea importanta prea mare ceasului facut de noi si pentru ca nici nu l-a mai luat de pe raft un timp, m-am gandit ca perioada sensibila a trecut pentru un timp mai indelungat. Intr-o zi, insa, am surprins-o uitandu-se lung la ceas. M-a intrebat incruntata cat este ora. Pentru ca stia sa citeasca doar orele fixe, jumatatile si sferturile, nu intelegea de ce-i spuneam ca este ora 9 daca linia mica statea in dreptul lui 10 (era ora 9.50). In prima faza a refuzat alte activitati cu ceasul facandu-ma sa cred ca, desi isi doreste sa stie ceasul, o intimideaza ori poate am insistat eu prea mult. Asa ca am schimbat putin strategia, concentrandu-ne numai asupra ceasului in aceste 3 saptamani, facand pasi foarte mici, lasand-o sa se joace cu acele cartonase cu jumatati si sferturi incontinuu. Am simtit cum, treptat, incordarea ei s-a schimbat cu incantarea pe masura ce lucram zi de zi si introduceam foarte putin din ceea ce era nou. 
Pentru ca in luna mai a invatat sa numere din 5 in 5 in momentul in care a fost pregatita si si-a dorit asta, nu a uitat, dimpotriva. Zile intregi nu a facut decat sa aranjeze iar si iar minutele din 5 in 5. A fost o lupta a ei, una placuta, de a retine minutele fara a le mai calcula, dar a fost si o lupta a mea cu mine insami sa nu o grabesc, sa nu-i dau prea mult intr-o zi.
Aranja liniile ceasului din lemn precum erau desenate cele de pe cartonase, apoi spunea cat este ora. I se parea mai simplu asa, decat sa-l citeasca direct.



Treptat, aproape fara sa-si dea seama ca ceva ii lipseste de pe masa, a renuntat la ceasul din lemn. Deja stia sa spuna cate minute indica linia mare fara sa mai calculaze sau sa caute ceasul ajutator.

Intr-o zi, pe cand cautam cadou pentru o onomastica, am gasit jocul acesta in magazin:


Noua ne place foarte mult, desi contine mai multe informatii decat ne doream sa avem la inceput. Imi place cel mai mult ca piesele pot fi imbinate numai daca le potrivesti corect (ora indicata de ceas cu ora scrisa pe celelalte doua piese). Ce nu-mi place este ca imbinarea lor poate fi intuita si dupa culori, ceea ce-i poate distrage atentia copilului de la ora pe care o reprezinta. Nu a fost cazul nostru. Ori Dia nu si-a dat seama, ori isi dorea sa urmeze algoritmul care-i conferea siguranta: citea intai ora de pe ceas urmarind liniile, cauta apoi ora scrisa pe cartonas.

De ce continea mai multe informatii decat ne doream la inceput? Dia nu invatase inca orele 13-24 si nu a reusit sa faca tot puzzle-ul in prima zi. Chiar s-a suparat si arata ca este dezamagita ca l-am luat. In ziua urmatoare i-am lasat doar cartonasele cu ore de la 1 la 12. Parea jocul incomplet dar macar a putut sa-l rezolve fara sa se mai supere ca nu-i iese.

Dupa cateva zile i-am aratat cum sa aranjeze orele 13-24 pe ceasul creat de noi. Cu ajutorul ceasului a reusit sa construiasca intreg puzzle-ul singura. I-a luat destul de mult timp si nu a mai parut apoi interesata de el. Am constatat ca atunci cand ceva i se pare greu are tendinta sa-l lase pentru un timp la o parte dar intotdeauna, dupa un timp, revine asupra lui.


Am simtit ca este timpul sa introduc clepsidrele, un set minunat cumparat de pe http://www.omfal.ro/ , site de unde ne achizitionam multe din materialele folosite la activitati. Clepsidrele au culori diferite in functie de timpul necesar pentru scurgerea nisipului, sunt usoare si atragatoare. Dia le vazuse de mult timp la noi in casa dar nu stia la ce folosesc. Ii vorbisem eu despre ele dar abia acum a inteles cu adevarat ce reprezinta. I-a placut tare mult sa se joace cu ele si cu ceasul analogic.


S-a jucat cu fiecare clepsidra in parte. Citea durata in care urma sa se scurga nisipul si, cu ajutorul ceasului, cronometra. Cu aceasta ocazie a aflat la ce foloseste secundarul. Chiar am numarat cele 60 de secunde, apoi cate 30 pentru a verifica exactitatea clepsidrei de 30 de secunde.


Mereu striga, batea din palme, se ingrijora ca ar putea sa nu se termine la timp, a privit minute in sir cum se scurgea nisipul.


In timp ce nisipul clepsidrei de 10 minute se scurgea, i-am aratat cartea Domnisoara Poimaine si joaca de-a Timpul de Adina Rosetti si Cristiana Radu si am privit cateva imagini pentru a incerca sa ghicim aventurile din paginile cartii. Dupa cum ma asteptam, dupa ce am pus clepsidrele la loc m-a rugat sa-i citesc intreaga carte. I-a placut asa de mult! Cum de la o vreme e atrasa foarte tare de bebelusi, cel mai mult i-au placut aventurile domnisoarei Poimaine.








Dar nimic nu a uimit-o mai mult ca paginile in care-si regasea numele scris si unde, mai ales unde domnul Azi i-a adus doamnei Ieri intamplari despre Diana: ziua in care Diana a avut serbare la gradinita, ziua in care Diana a fost la bunici si s-a jucat in curte, ziua in care Diana a cazut in parc, si-a julit genunchiul si a plans.



De unde stia domnul Azi toate acestea? Si mai ales cum sa pui asa amintiri in borcane? Se intampla doar in povesti, mami! Dar domnul Azi chiar ma cunoaste? De ce a scris Diana? Poate e vorba de o alta Diana? Dar de unde stie ca am cazut si ca am stat la buni in curte?


Am lasat-o sa se gandeasca ea si sa-si dea singura raspunsuri in prima zi. La o a doua citire a cartii am incercat sa-i explic ca autoarele cartii au scris despre niste intamplari prin care trec aproape toti copiii... aproape toti au serbari la gradinita, bunici care stau la curte si cad in parcuri. I-am explicat ca i-am scris eu numele in carte... si totusi... ce coincidenta! :)

4 ani si 9 luni

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu