sâmbătă, 31 mai 2014

Atelierul zanelor


S-a petrecut ceva neasteptat saptamana aceasta, chiar dupa ce ii citisem iar toata colectia Tinker Bell. S-a intamplat sa vedem anuntul unui atelier de creatie organizat de Trupa Sufletel si ne-am hotarat sa mergem, caci titlul anunta ca vom intra intr-un atelier al zanelor. A fost ceva minunat! Dia, cum era de asteptat, s-a imbracat in rochita ei preferata, alba, spunand ca ea vrea sa fie o zana alba (albul e culoarea ei preferata). 
Acolo, toate zanutele s-au apucat de mesterit si si-au facut propriile coronite minunate la care au muncit singure, cu indrumare si raspuns la intrebari, cu pasiune si perseverenta. Fiecare zana si-a ales culorile panglicilor, ale margelelor, ale floricelelor... iata!





La sfarsit, fiecare zana a primit o felie de tort alb,  precum rochita Diei. Pentru ca feliutele erau din carton, copiii le-au deschis si au descoperit un biletel in care au citit ca dorinta pusa la inceputul activitatii se va implini. Dia chiuia de fericire, spunand ca acum este o printesa adevarata, caci aceasta fusese dorinta ei inca de la inceput.


Dupa ce s-a jucat acasa cu acea cutiuta in forma de felie de tort, i-a venit ideea ca ar arata totusi mai bine colorata. Prin urmare, ne-am jucat iar de-a atelierul zanelor si am transformat feliuta de tort alb intr-una cu glazura de zmeura si banane cu capsuni intregi.


4 ani si 7 luni

Povestea piticului Mutulica


Cat de mult imi plac spectacolele Trupei Sufletel! Am mai scris despre acestea si cu alte ocazii: Turtita fermecata, Academia printeselor. De data aceasta am fost la teatrul Alba-ca-Zapada. De cum a auzit Dia ce piesa de teatru va vedea, si-a scos rochita alba din dulap si a spus hotarata ca ii trebuie si sandalutele albe.


Spectacolul interactiv a fost de vis! Copiii au jucat roluri, au dansat, au manuit pitici, au atins personajele din poveste. Dupa cum am mai scris, il simt ca pe un teatru al copiilor, nu al actorilor, iar munca acestora din urma este infinit mai grea. Ii admir, ii iubesc pentru ceea ce fac pentru copii!
Dia, pentru ca s-a imbracat in rochita alba, a fost aleasa mama Albei-ca-Zapada, si-a spus incantata si emotionata rolul la microfon si ce bine i-a stat cu bebelusul in brate, ea care mereu imi vorbeste de bebelusi si se joaca mereu astfel cu papusile ei! De la acest spectacol a trecut deja o saptamana, dar inca mai plimba papusi infasate si isi joaca rolul cu atata seriozitate si delicatete in acelasi timp












Ca si alte dati, copiii au primit o mica atentie la sfarsitul spectacolului. De data aceasta, au primit cate un mar, care cu siguranta n-a avut gustul merelor obisnuite, caci prin vraja lor sporeau pofta copiilor. Toata saptamana, Dia a mancat mere... crude, coapte, cu biscuiti... si cea mai mare schimbare: nu-mi mai cere sa i le tai. Le vrea mereu intregi, asa cum le-au mancat cu totii acolo.

Dupa ce si-au mancat merele, copiii care au dorit, au primit marionete pe care sa le manuiasca, sa creeaza dialoguri intre ei, sa se joace liber cu ele.


Cand am ajuns acasa, i-am propus sa facem si noi un pitic la fel ca cei pe care-i vazuse la teatru. I-am facut intai forma din carton, am lipit toti trei hartie alba cu aracet, i-am dat o forma usoara cu un creion apoi am lasat-o pe Dia sa-l picteze cu vopsele pe baza de apa.


Pentru ca, dupa ce am terminat piticul, ne-a mai ramas vopsea, i-am dat pensula groasa si niste foi albe si am lasat-o sa se bucure de culori intr-o zi minunata.

Piticul l-am facut pe masura capului ei, pentru ca m-am gandit ca va vrea sa-l poarte astfel. Dia a preferat insa sa poarte un dialog cu el, intrebandu-l de ce nu are urechi. Piticul i-a rapuns: "Sunt un Mutulica fara urechi, ca exista multi Mutulica fara urechi in lumea aceasta!"


4 ani si 7 luni

duminică, 18 mai 2014

Atelierul casei - cutii geometrice


O serie de desene ne-au indicat, ca perioada sensibila, pe cea a formelor geometrice. Ma asteptam sa urmeze cat de curand aceasta perioada, deoarece Maria Montessori a observat-o, de cele mai multe ori, la 4-5 ani. Cu toate acestea, n-am avut materialele pregatite la timp. Asa ca, imediat ce mi-am dat seama ca ele trebuie prezentate cat de curand, ne-am pus pe treaba. 


Iata cum au luat nastere primele noastre cutii geometrice:






Forme geometrice


O noua serie de desene realizate de Dia in numai doua zile, mi-a indicat ca este pregatita pentru a aprofunda formele geometrice. De fapt, aceasta perioada sensibila pentru forme geometrice a tot aparut si a disparut de-a lungul timpului, fiind, de fiecare data, tot mai intensa.










Pentru a ma asigura ca nu este doar o perioada scurta, trecatoare, influentata de factori externi, mi-am propus sa o urmaresc si in cadrul atelierelor Montessori pe care le mai organizam la noi, alaturi de alti copii.

Dupa cateva zile, chiar si in cadrul atelierului Montessori, Dia a si-a ales piesele de tip mozaic si a lucrat cu foarte mare placere, in timp ce prietenele ei s-au concentrat mult asupra cifrelor si a jocului cu animale.


Imediat, ne-am apucat de lucru in atelierul casei pentru a pregati cutiile geometrice de tip Montessori. Intre timp, am jucat diverse jocuri cu forme geometrice care i-au placut mult. 
Pe unele dintre ele le-am jucat impreuna cu prietenii...



...pe altele le-am jucat in familie, seara...


...iar pe altele si le-a ales in timpul liber...


4 ani si 7 luni

miercuri, 14 mai 2014

Jocul cu mainile- din 5 in 5

Din ce in ce mai des, Dia prefera sa-si petreaca timpul liber la masuta, in compania culorilor si a pixurilor cu sclipici. Face fel si fel de desene din ce in ce mai complexe, mai detaliate, mai colorate. O serie de desene mi-a atras atentia prin faptul ca mi-a fost greu sa descopar, de fapt, la ce perioada sensibila se refereau. Desenele au fost facute de ea in decursul a trei sau patru zile, timp in care isi folosea degetelele chiar si pe post de marionete, vorbind unele cu altele. Am crezut ca va accepta, in sfarsit, instrumentele muzicale. Am pus orga pe pozitii dar, dupa vreo 2 zile in care a atras-o mai mult noul, a refuzat sa se mai uite la clape. Asa ca am trimis orga inapoi la boxa. Ce alta perioada sa sugereze aceste desene? m-am intrebat.

  Ea deja se concentra mult asupra scrisului si inainte, insa, in aceasta perioada, incerca sa scrie mai mic decat de obicei. Dupa o saptamana, progresul a fost evident, in conditiile in care nu a acceptat vreo interventie din partea mea, ci a preferat sa scrie singura, fara sa imi mai ceara ajutorul ca alte dati. Pur si simplu, de la scrisul in care cuvintele se legau unele de altele, a ajuns sa scrie mai mic si sa lase un oarecare spatiu intre cuvinte. 
Si s-a mai concentrat pe ceva in aceasta perioada: isi numara degetelele  iar si iar, acasa, in masina, la joaca... si descoperea la fel de des ca sunt tot cinci degete la o mana si zece la amandoua... 

A fost frumos doua zile, trei...apoi deja simteam nevoia eu sa mai aud si alte numere, macar. Asa ca am adunat papusile la apel si am inceput sa numaram degetele... prima oara minunandu-ne ca au tot cinci degete la o mana (am avut emotii in privinta asta), apoi numarand toate degetele prezente, apoi si pe cele de la spate...si uite asa am constatat cat de simplu e a numara din 5 in 5. In sfarsit, o activitate care parea sa-i placa. Sigur, am avut nevoie de multe manute. Noroc ca avem suficiente papusi cat sa numaram cu mult peste 100 de degete (cine are fetita cred ca stie ce spun).

 

A fost mai greu, ce-i drept, cand a incercat sa numere si de fata cu altii. S-a obisnuit ca cei din jur sa o intrebe cati ani are si sa ma intrebe de ce "trebuia" sa o invat un asemenea lucru. Oamenii au tendinta sa considere ca un copil care stie diverse lucruri isi pierde copilaria... trist si total fals! Pur si simplu constat ca ceea ce observam in urma cu niste ani, cand lucram cu multi copii la scoala, se adevereste cand imi observ propriul copil. Cei mici sunt pregatiti de lucruri mari, desi adultii ii considera de multe ori mult mai neajutorati decat sunt. Ei sunt pregatiti sa invete lucruri complicate mult mai devreme decat sunt introduse la scoala si le invata usor si cu multa placere cand e vremea lor. Din pacate, multe dintre initiativele lor se pierd in credinta adultilor ca sunt prea mici pentru a face cutare lucru si ca el, adultul, stie mai bine ce trebuie sa invete copilul la un moment dat. Exista planificari in gradinite, in scoli...chiar si in unele case... si in timp ce copilul e pregatit sa numere din 5 in 5 cu o foarte mare usurinta, de exemplu, adultul se straduieste sa-l invete pe de rost o poezie care nu vrea nici in ruptul capului sa fie retinuta. Cand imi amintesc lacrimile de neputinta ale copiilor pe care i-am vazut de-a lungul anilor ma intreb acum... ce lucru minunat ar fi putut face acel copil in acel moment?





Una dintre activitatile care stiam ca o sa-i placa mult a fost numararea margelelor in stil Montessori. De data aceasta, a adaugat, pe rand, siraguri de cate 5 bilute si a pus indicatoare din 5 in 5, astfel incat a fost tare incantata cand sirul de margele mai avea putin si tindea sa treaca de pragul camerei. S-a amuzat si cu greu a inteles ca trebuie, totusi, sa le mai si strangem pana seara.



 A completat fise, numarand din 5 in 5 si, de multe ori, verificandu-se si numarand cate un degetel in parte. Eu, ca adult, n-as fi avut rabdarea necesara. Ca sa nu spun ca de multe ori nu-i iesea si o lua de la capat iar...si iar...si iar... si cand te gandesti ca aveam tendinta sa gandesc despre ea ca nu este perseverenta...



A fost uimita sa descopere in trusa ei cu ceasul numerele din 5 in 5, care nu reprezientau altceva decat locul minutelor pe ceas. Sigur ca n-a stiut la inceput ce i-am aratat, insa i-a placut jocul in care ordonam numerele sau in care, pe rand, descopeream ce numere isi schimbasera locul. Si uite asa memoria vizuala si-a facut treaba. Cand n-a mai avut ceasul acesta in fata, am intrebat-o ce numar era trecut acolo jos, la si jumatate... si mi-a raspuns: 30. I-am spus: "Da, 30 de minute." A fost toata conversatia noastra si ea stie acum si cate minute arata linia mare pe ceas . A fost interesant, simplu si rapid.




Am avut si activitati de familie... de decupat manute, bineinteles, de numarat degetele...


...si un fel de joc de umbre in care degetelele au fost actorii principali- au fost si un fel de lupi, un fel de pitici, un fel de cocosi... si ne-a iesit si un desen de familie... nu stiu exact ce-a fost, dar cu siguranta a adus zambetul pe buzele tuturor. 



Si daca tot am avut aparatul de diafilm pregatit, am vizionat si cateva diafilme. Toate serile in care ne uitam la diafilme sunt magice. Dia nu se uita la TV decat foarte putin pe zi, din cand in cand, nu are tableta sau calculator, nu se joaca la jocuri electronice... ea doar se bucura de carti, diafilme si de toate jocurile pe care le pregatim ziua. Si sincer... n-as schimba nimic. Am vazut de-a lungul timpului diferenta dintre copiii lasati mult timp la desene si cei crescuti fara TV si calculator... intotdeauna cei din ce-a de-a doua categorie au fost mai incantati sa descopere, sa cante, sa invete. Cei care se uita mult timp la TV isi pierd entuziasmul in fata lucrurilor simple, in fata cantecelelor de copii, educative, nu au rabdare sa priveasca frumusetea din lucrurile statice si tind sa traiasca intr-o graba continua. Este o observatie personala, bineinteles. 

Cautam diafilme... multe... 

4 ani si 7 luni